Petrecerea indelungata de timp în faţa calculatorului, poate produce dependenţă.

Calculatorul şi internetul sunt pentru mulţi tineri asemenea unui drog. O bună parte dintre ei ajung să nu mai socializeze cu alţi copii şi să nu-i mai intereseze viaţa reală. Este foarte important ca părintele să-i facă un program copilului pe care acesta să-l respecte.

De asemenea, nu trebuie lăsaţi să-l folosească noaptea. Cei mai mulţi dintre ei au tendinţa de a naviga în special la ore târzii, când ar trebui să se odihnească. De aici intervine şi starea de oboseală de a doua zi.

Pentru şcolarii care poartă ochelari de vedere este important să nu se renunţe la ei cât timp stau în faţa monitorului. Pentru cei care nu au ochelari de vedere, părinţii nu au de ce să-şi facă griji, monitoarele din ziua de azi au protecţia necesară.

Nu le recomand părinţilor să cumpere acei ochelari de protecţie pe care comercianţii de specialitate îi vând în magazine. Este binevenită, însă, o pauză de câteva minute la fiecare oră petrecută în faţa calculatorului.

Dacă totuşi micuţul se plânge că-l dor ochii după câteva ore petrecute în faţa monitorului este bine să se facă un consult la medicul oftalmolog, este posibil să aibă probleme cu vederea.

Şi poziţia corpului este foarte importantă, scaunul trebuie să fie unul potrivit. Părinţii pot găsi scaune speciale în comerţ.

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: